La două zile după Ziua Naţională și cu o zi înaintea aniversării a 101 ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara, fotbaliştii alb-violeți au obținut, pe arena „Ştiinţa”, o victorie mult-așteptată, 2-1 cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Bîrnoi (min. 32) şi D. Radu (min. 54) au marcat golurile formaţiei bănăţene, iar Jelena a punctat pentru harghiteni (min. 59).
A fost o victorie a tacticii şi a dăruirii, obţinută în faţa unui adversar foarte bine organizat.
După acest succes şi după înfrângerea suferită tot sâmbătă de Unirea Constanţa, 1-2 pe teren propriu cu CSM Politehnica Iaşi, Politehnica Timişoara a „pasat” ultima poziţie a clasamentului formaţiei dobrogene, în faţa căreia a obţinut cealaltă victorie din acest sezon, în runda inaugurală.
Peluza Sud a oferit un recital excepțional. De remarcat bannerele reprezentându-l pe Traian Lalescu, legendarul prim rector al Școlii Politehnice și ctitorul Societății Sportive, precum și cel cu prima siglă a clubului, cea din 1928, cu steagul tricolor.
Politehnica Timişoara: Isvoranu – A. Mada, Bocşan (cpt), Karatasios, Taub – Ţvetkov, Pană – D. Radu (Marincu ’90), Ignea (P. Popescu ’70), Bîrnoi (Oanea ’90) – Celani. Rezerve neutilizate: Urdeş, Olariu, Milea, Tudoran, Bakoş, Benzar. Antrenor: Octavian Benga.
La AFK Csikszereda Miercurea Ciuc a evoluat sâmbătă fotbalistul timişorean Petre Ivanovici, fost la Politehnica, crescut ca junior în cartierul Freidorf la clubul Auto.
„Este o victorie pe deplin meritată, pentru că am avut multe ocazii. Ar fi fost total nedrept dacă nu am fi câştigat acest meci. Am întâlnit cea mai bună echipă din Liga a II-a, cu atât mai important este acest succes. Îi felicit pe jucători şi pe cei din staff-ul tehnic. Am trecut prin momente extrem de grele, foarte puţini oameni ne-au ajutat. Mă bucur că jucătorii m-au ascultat”, a declarat antrenorul Octavian Benga.