SCM USV Timişoara se află în cea de-a patra din cele şase săptămâni de pregătire pentru faza a doua a Ligii Naţionale.

Este o perioadă în care rugbiştii lucrează atât fizic, cât şi cu balonul.

Echipa antrenată de Valentin Calafeteanu se pregăteşte în efectiv redus, fără jucătorii de la naţionala României.

Prima reprezentativă face ultimele retuşuri în vederea participării la Cupa Mondială din Franţa, care începe în data de 8 septembrie.

SCM USV Timişoara are şase jucători convocaţi la lotul naţional: Ciprian Chiriac, Vlad Neculau (din pachetul de înaintare), Gabriel Rupanu, Alin Conache, Tevita Manumua şi Marius Simionescu (treisferturi).

„Nu este deloc uşor să te antrenezi la peste 30 de grade. Vorbim după o sesiune mai grea, am avut şi alergare, şi exerciţii la ruck şi breakdown, dar ne descurcăm, facem faţă. Nici nu mai număr săptămânile de când am reluat pregătirea, pentru că toate au fost grele, cu încărcătură maximă. Aşteptăm cu nerăbdare să începem meciurile, să mai coborâm nivelul de solicitare fizică”, a declarat centrul Alexandru Bucur.

La antrenamentele din această săptămână participă şi Mihăiţă Lazăr. El este antrenor pentru jocul în grămada ordonată la lotul naţional, dar în această săptămână „stejarii” au câteva zile libere între al doilea şi al treilea cantonament pentru Cupa Mondială.

„Noi ne vom baza pe el ca jucător în continuare. Prin urmare, Mihăiţă are nevoie de antrenamente, pentru că la lot este doar antrenor, nu şi jucător. A înţeles şi el foarte bine acest lucru şi trage cot la cot cu colegii săi”, a explicat antrenorul Valentin Calafeteanu.

Partea a doua a sezonului intern va începe pe 12 august, în grupe de câte cinci echipe, sistem tur-retur.

Federaţia Română de Rugby nu a publicat încă programul meciurilor, ci doar datele la care se va juca partea a doua a Ligii Naţionale: etapa 1 – 12 august, etapa a 2-a – 19 august, etapa a 3-a – 26 august, etapa a 4-a – 2 septembrie, etapa a 5-a – 16 septembrie, etapa a 6-a – 23 septembrie, etapa a 7-a – 30 septembrie, etapa a 8-a – 7 octombrie, etapa a 9-a – 18 noiembrie, etapa a 10-a – 25 noiembrie.

Partidele din semifinale se vor disputa pe 2 decembrie. Finalele şi jocurile de clasament vor avea loc o săptămână mai târziu.