Juniorii clubului de baschet MP Sport Timișoara au parte, începând din acest sezon, de instruire din partea unui nou antrenor din Serbia.
Nikola Aksentijević (35 de ani) a acceptat propunerea managerului Sergiu Pașca de a prelua echipa feminină U15, care participă în Campionatul Național al acestei categorii de vârstă, lucrând însă și cu alții copii care își desfășoară activitatea la clubul aflat în cel de-al 16-lea an de activitate.
Născut la Kragujevac, Aksentijević a practicat sportul cu mingea la coș până la vârsta de 25 de ani, cu mai multe convocări primite la naționalele U16 și U17 ale Serbiei.
Însă mai multe accidentări l-au forțat să-și agațe ghetele-n cui.
„A fost decizia corectă să renunț în acel moment, corpul îmi trimitea tot mai multe semnale că este timpul să mă retrag. Nimeni nu mă învățase cum să interepretez acele semnale, dar mi-a fost clar că trebuie să mă opresc. Cu trei operații suferite la glezna stângă și alte două la genunchiul drept îmi era greu să mai continui”, a declarat Nikola Aksentijević.
Încă de pe vremea când era jucător activ acesta a cochetat cu meseria de antrenor.
Prima grupă a preluat-o în 2008, când avea doar 19 ani, la un club din orașul său natal.
„Generația cu care am început a fost cea a copiilor născuți în 1998, cu care am lucrat trei ani la Kragujevac. Am câștigat liga orașului în primul meu an cu această echipă”, își amintește cel poreclit „Aksa”.
A urmat saltul în competițiile de seniori. S-a întâmplat tot la Kragujevac, la echipa locală feminină ŽKK Radnički, ca secund al Vesnei Despotović, fostă medaliată la Jocurile Olimpice.
„A fost o experiență grozavă pentru mine, un salt mare făcut de la grupele de juniori la o echipă de senioare, mai ales că am lucrat alături de o fostă câștigătoare a medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980. Am lucrat timp de patru ani împreună cu Vesna Despotović. A urmat o scurtă pauză și apoi revenirea cu atribuții sporite în staff-ul acesteia. Făceam antrenamente individuale cu jucătorii, mă ocupam de dezvoltarea lor. Am câștigat atunci o competiție regională”, a mai spus Nikola Aksentijević.
În România a ajuns ca antrenor în 2019, iar prima și totodată cea mai lungă experiență a avut-o la Sibiu.
Acolo a antrenat timp de patru ani, în perioade egale activând la Alpha Basketball și CSU Sibiu.
A urmat un sezon la Pitești, apoi a primit din partea managerului Sergiu Pașca o nouă propunere de a antrena la clubul MP Sport Timișoara.
„Tatonările au început în 2019. În acel an eu am lucrat la un camp de vară în Serbia și am primit mai multe propuneri de a antrena în România. Mă bucur mult că am venit în cele din urmă la Timișoara, este un oraș frumos. Îmi place această parte a României, mă simt foarte bine aici. Cu Sergiu Pașca la conducere și cu Radenko Toroman printre antrenori, MP Sport este un club mare și serios, chiar dacă activează doar la nivel juvenil. Aici sunt formați mulți jucători, există multe grupe, iar clubul crește într-o manieră sănătoasă”, a conchis tânărul antrenor din Serbia.



