Echipa engleză Aston Villa a câștigat trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins formația germană SC Freiburg cu scorul de 3-0 (2-0), în această seară, în finala disputată pe stadionul “Beșiktaș Park” din Istanbul.
Formația engleză s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de belgianul Youri Tielemans (41), argentinianul Emiliano Buendia (45+3) și Morgan Rogers (58).
Aston Villa a avut prima ocazie notabilă, dar șutul lui Rogers (3) a fost apărat de portarul Atubolu.
Freiburg a replicat prin Hoefler (17), cu un șut care s-a dus pe lângă poartă.
Jocul a rămas echilibrat până în finalul primei reprize, când Tielemans a deschis scorul cu un voleu de la circa 12 metri, la centrarea lui Rogers, după un corner.
Echipa din Birmingham și-a majorat avantajul chiar înainte de pauză, prin Buendia (45+3), cu un șut cu efect la vinclu din marginea careului.
Aston Villa a tranșat definitiv soarta finalei în minutul 58, când Rogers a reluat la colțul scurt centrarea lui Buendia.
Echipa antrenată de Unai Emery a mai avut și alte ocazii de a marca, dar Amadou Onana a trimis în bară, din unghi (70), Buendia (76) a ratat incredibil de la 3 metri, iar Atubolu (79) s-a opus șutului trimis de McGee (79).
Aston Villa și-a trecut în palmares al treilea său trofeu european, după ce în 1982 a câștigat Cupa Campionilor Europeni, iar în 1983 a obținut și Supercupa Europei. Aston Villa a devenit a șasea echipă engleză care câștigă această competiție. Villa nu mai obținuse un trofeu din 1996, când cucerea Cupa Ligii engleze.
Pentru Freiburg a fost prima sa finală continentală. Echipa din Pădurea Neagră va juca în Europa și în sezonul viitor, în Conference League, după ce s-a clasat pe locul al șaptelea în Bundesliga.
Pentru Nicolas Hoefler (36 de ani) acesta a fost ultimul meci din carieră, el anunțând că se retrage la finalul sezonului.
Antrenorul spaniol Unai Emery a câștigat competiția pentru a cincea oară. El a mai câștigat trofeul de trei ori cu FC Sevilla (2013/2014, 2014/2015 și 2015/2016) și o dată cu Villarreal (2020/2021), dar a și pierdut o finală, cu Arsenal Londra (2018/2019).
Freiburg: 1. Noah Atubolu – 17. Lukas Kuebler (33. Jordy Makengo, 73), 28. Matthias Ginter, 3. Philipp Lienhart (37. Maximilian Rosenfelder, 61), 29. Philipp Treu – 8. Maximilian Eggestein, 27. Nicolas Hoefler (9. Lucas Hoeler, 61) – 19. Jan-Niklas Beste (30. Christian Guenter, 86), 44. Johan Manzambi, 32. Vincenzo Grifo (căpitan; 7. Derry Scherhant, 73) – 31. Igor Matanovic. Antrenor: Julian Schuster.
Aston Villa: 23. Emiliano Martinez – 2. Matty Cash, 14. Pau Torres (5. Tyrone Mings, 88), 4. Ezri Konsa, 12. Lucas Digne (22. Ian Maatsen, 81) – 3. Victor Lindeloef (24. Amadou Onana, 66), 8. Youri Tielemans (21. Douglas Luiz, 88) – 7. John McGinn (căpitan), 27. Morgan Rogers, 10. Emiliano Buendia (19. Jadon Sancho, 81) – 11. Ollie Watkins. Antrenor: Unai Emery.