Divizionara secundă CSC Dumbrăviţa a câștigat amicalul disputat astăzi, la Covaci, în compania formației CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, care activează în Liga a III-a.
S-a încheiat 5-3, după ce la pauză era 3-0 pentru formaţia din eşalonul valoric inferior.
Meciul a început cu o situație periculoasă pentru echipa din Dumbrăviţa, consemnată în minutul 6, când Zaluschi l-a căutat în careu pe Capătă, iar acesta nu a nimerit mingea din alunecare.
La faza imediat următoare, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a deschis scorul prin Andrei Mura, care a profitat de o greșeală în careu a fundașului Bura-Koț.
CSC Dumbrăviţa a căutat egalarea, însă nu a reușit să fructifice cele câteva situații importante de gol.
Zaluschi a trimis alături, din lovitură liberă, în minutul 17, apoi Paulevici n-a reușit să controleze balonul în careu în minutul 17, iar peste alte șase minute Capătă a scăpat în poziție de unu contra unu cu portarul advers, pe care l-a luat la țintă.
Pe acest fond de joc, s-a făcut 2-0, în minutul 28, printr-un penalty transformat pentru galben-albaștri de Andrei Făgărășanu, fost jucător la CSC Dumbrăviţa.
Și tot în urma unei greșeli în defensivă s-a făcut 3-0, în minutul 34, când pentru trupa din comuna Ghiroda a înscris Ion Vasluian.
Totul avea să se schimbe în repriza a doua.
Petre Simon a dat semnalul revenirii în minutul 49. Apoi, Andrei Olaru a marcat pentru 2-3, în minutul 67.
După doar zece minute, s-a făcut 3-3, același Simon punctând din lovitură liberă, pentru ca în minutul 83 golgheterul din campionat să reușească „tripla” și să ducă pentru prima oară în acest meci în avantaj echipa din Dumbrăviţa.
Scorul final a fost stabilit în minutul 87, prin Andrei Olaru, iar rezultatul final a fost 5-3.
CSC Dumbrăviţa: Mikloș – Bura-Koț, Niakate, Moțiu – Paulevici, Martinov, Tănase, Curea, L. Bodri – Capătă, Zaluschi. Au mai jucat: Trifon, Ciui, Gîsă, Zurbagiu, C. Toma, Tismonar, Olaru, Salhi, Torok, Amariei, Simon, Piftor, Grancea. Antrenor: Cosmin Stan.
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii: Ciocan – Vasluian, Stupu, Hecsko, Velcan – Făgărășanu, Schinteie, Coroiu – Mancaș, Mura – Bădăuță. Rezerve: Golban, Bîrlovean, Ehling, Micșa, Ilie Ad., Precup, Datcu. Antrenor: Sorin Bălu.
„Au fost multe greșeli individuale în prima repriză. Pe acest fond am și luat cele trei goluri. Nu am jucat rău nici înainte de pauză, ne-am creat foarte multe situații, am și ratat câteva situații importante. După pauză, diferența față de prima repriză a fost că nu am mai tratat cu superficialitate fazele de atac. Am înscris cinci goluri și puteam să marcăm și altele! Iar pe faza defensivă nu am mai făcut cadouri. Cum spuneam, nici în prima repriză nu am practicat un joc slab, în niciun caz. Au fost foarte multe ocazii în jocul de astăzi, iar faptul că ajungem destul de ușor la poarta adversă nu poate decât să mă bucure”, au fost concluziile lui Cosmin Stan, antrenorul echipei CSC Dumbrăviţa.
Meciul s-a disputat la Covaci, în condiții foarte bune pentru mijlocul lunii februarie.
„Terenul a fost acceptabil pentru această perioadă a anului. Am și încercat să îl protejăm, ieri am făcut antrenament pe terenul 2, tocmai pentru a putea beneficia de o suprafață bună. Chiar pot să spun că s-a putut juca astăzi, față de ultimele noastre amicale în care am dat peste terenuri înghețate. Astăzi, chiar a arătat a teren de fotbal”, a mai spus Cosmin Stan.
Sursa foto: CSC Dumbrăviţa – Facebook