CSC Dumbrăvița a anunțat în această seară continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian pentru sezonul 2026-2027.
Acestuia i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga a II-a, conform unei clauze contractuale.
“Anul trecut, când am venit la Dumbrăvița, din discuțiile pe care le-am purtat cu oamenii din club înainte de a semna, mi-am dat seama că voi avea libertate în tot ce înseamnă munca de antrenor. Pentru mine e un aspect foarte important. În fotbalul românesc, știm cu toții că munca antrenorului e de multe ori călcată în picioare, prin anumite impuneri și compromisuri care i se cer. Dar aici nu a fost cazul și, pe această cale, vreau să le mulțumesc celor din conducerea administrativă, pentru că mi-au dat credit total, din toate punctele de vedere. Pe mine nu poate decât să mă bucure să lucrez la un club care îmi lasă libertatea să aleg, să fac selecția, să fac pregătirea și primul 11 așa cum îmi doresc. Consider că e parte a profesionalismului. Iar dacă e să vorbesc despre Dumbrăvița, din acest punct de vedere, aici chiar există profesionalism. Rămân încă un an la Dumbrăvița, tocmai din aceste considerente. Mă simt foarte bine la Dumbrăvița și sper ca următorul sezon să fie cel puțin la fel de bun precum cel recent încheiat”, a declarat Florin Fabian.
În altă ordine de idei, antrenorul principal al echipei timișene a stabilit data reunirii pentru pregătirea de vară: 22 iunie.