CSC Dumbrăvița a reușit sâmbătă a treia victorie consecutivă în Liga a II-a și, totodată, cea mai clară de la promovarea în acest eșalon.
A fost 6-1, pe stadionul “Emilian Pavel” din Ghiroda, cu nou-promovata CS Tunari, într-un meci în care echipei timișene i-a ieșit aproape totul.
După un început dominat ușor de oaspeți, alb-verzii au deschis scorul în minutul 21, la una dintre puținele acțiuni ofensive, prin Dragan Paulevici, lansat din jumătatea proprie, care l-a depășit în viteză pe Fustar și a marcat din poziție de unu contra unu cu Moroz.
Ilfovenii au egalat în minutul 45, după ce o pasă trimisă „acasă” de Lalic l-a găsit doar pe Ivanovski, iar nord-macedoneanul nu l-a iertat pe Trifon.
Reacția Dumbrăviței a venit imediat, iar la faza următoare Toroc a luat o acțiune pe cont propriu, a pătruns în careu și a fost oprit prin fault de Mihăescu.
De la punctul cu var, Răzvan Ghinescu a înscris pentru 2-1.
După pauză, alb-verzii s-au dezlănțuit.
Au făcut 3-1 în minutul 51, când Toroc a recuperat la marginea careului, i-a pasat lui Dragan Paulevici, iar acesta a reușit „dubla” cu un șut de la marginea careului.
Din acest moment, oaspeții nu au mai contat deloc pe plan ofensiv, iar CSC Dumbrăvița a urcat scorul la proporții nemaiîntâlnite de la promovarea în „B”.
În minutul 62, Alexandru Martinov a făcut 4-1, cu un șut din lateral stânga, după o combinație cu Paulevici.
În minutul 80, noul intrat Fabiano Cibi a înscris dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, în vinclul din dreapta lui Moroz: 5-1.
Rezultatul final, 6-1, a fost stabilit în minutul 85, de Ionuț Tănase, care a marcat cu un șut de la 25 de metri, plasat, la semiînălțime, în dreapta golakeeperului ilfovean.
Meciul de la Ghiroda s-a încheiat cu scorul de 6-1, iar CSC Dumbrăvița rămâne în zona play-off-ului și are cea mai bună ofensivă a campionatului, cu 12 goluri marcate.
De altfel, echipa antrenată de Cosmin Stan nu a mai reușit un succes la o diferență mai mare de patru goluri de mai bine de doi ani.
La 28 august 2021, a fost un 6-0, în deplasare, cu Avântul Periam, la acea victorie din Liga a III-a figurând pe lista marcatorilor doi dintre cei care au perforat sâmbătă poarta formației CS Tunari – Ghinescu și Martinov.
CSC Dumbrăvița: Trifon – Amariei, Gîsă, Lalic (Cibi ’46), Ghinescu (Gladun ’46) – Zurbagiu (cpt.), Tănase – B. Nortey, Zaluschi (Martinov ’46), A. Toroc (Sofran ’76) – Paulevici (80, Tismonar). Antrenor: Cosmin Stan.
CS Tunari: Moroz – Barfă, Leca, Fustar (Al. Stoian ’53), N. Sima – D. Despa (Plumbuitu ’33), V. Constantin (M. Ene ’33), Mihăescu (cpt.), A. Sin (D. Gheorghe ’59) – Bustea (Rogac ’59), Ivanovski. Antrenor: Florin Stângă.
„Prima repriză a fost destul de echilibrată, dar după pauză ne-am desprins. Cei care au intrat la pauză au adus un suflu nou, o prospețime în jocul echipei, au intrat foarte bine și ne-am detașat pe tabelă. Este cea mai categorică victorie a noastră în Liga a II-a. Cum spuneam, suntem într-o formă sportivă bună, în creștere, avem un moral bun, un spirit bun în vestiar. Toate lucrurile merg în sus. După golul încasat, este mare lucru că am avut reacție. Iei gol în minutul 45 și reușești să faci 2-1 în prelungirile primei reprize. Toroc a luat acțiunea pe cont propriu și a scos penalty. Nici eu n-am crezut că mai putem marca în acele câteva minute, m-am și pus pe bancă și mă gândeam ce trebuie să fac la pauză. Avem cel mai bun atac din Liga a II-a în acest moment. Mă apucă râsul, când mă gândesc că acum două-trei etape nu găseam drumul spre poartă. Cu excepția meciului de Cupă cu Ghiroda, marcam foarte greu. Încetul cu încetul dau roade antrenamentele pe care le-am făcut pe parte ofensivă și au apărut golurile din afara careului. Și astăzi am reușit să punctăm de la distanță. Ca să dezvălui un secret, la antrenamente am început cu șuturi de la 18 metri, iar în ultimele zile am ajuns la 30 de metri. Chiar la ultimul antrenament, râdeau vreo doi-trei că nu avem cum să marcăm de acolo. Uite că putem și în timpul jocului!”, a declarat antrenorul echipei CSC Dumbrăvița, Cosmin Stan.