CSC Dumbrăviţa şi Phoenix Buziaş îşi continuă parcursul în Cupa României.
Cele două echipe din judeţul Timiş au obţinut victorii în partidele disputate aseară în turul al treilea şi avansează în faza următoare a competiţiei KO.
După ce a eliminat-o pe Politehnica Timişoara, Phoenix Buziaş a trecut şi de CSM Reşiţa, scor 1-0, tot pe stadionul „Tineretului” din Lugoj.
Singurul gol al întâlnirii a fost marcat în prelungiri de Cristian Grancea.
CSC Dumbrăviţa s-a impus de o manieră mult mai clară, cu 4-0, pe terenul echipei CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.
Alb-verzii au dominat meciul şi au înscris de câte două ori pe repriză, prin Dragan Paulevici (min. 5), Alexandru Martinov (min. 33), Adrian Zaluschi (min. 56) şi Andrei Toroc (min. 74).
„Este o victorie fără dubii, după un meci foarte bun. Cel mai mult mă bucură faptul că am marcat multe goluri şi, pe lângă acestea, am mai avut o sumedenie de ocazii, printre care patru bare, trei dintre ele lovite de Paulevici. A fost un joc pe care l-am dominat de la început până la sfârşit, în care ne-am impus fără nici un fel de probleme. Ca perspectivă, încercăm să ne îmbunătăţim jocul ofensiv de la meci la meci, dar şi cel defensiv, care arată foarte bine. La mine nu există ideea de a odihni jucători, îmi fac strategia în funcţie de ceea ce consider în momentul respectiv. Tratăm fiecare meci la fel de serios, drept dovadă că şase dintre titularii din meciul cu Corvinul au început şi acest meci. Ne propunem şi anul acesta să ajungem în grupe. Sigur, de la an la an încercăm să ne îmbunătăţim performanţa de anul trecut. Dacă reuşim acest lucru este senzaţional! Dar mai este până atunci un play-off, în care putem da peste o echipă din prima ligă. Urmează două zile în care ne vom pregăti foarte serios pentru meciul de la Reşiţa, sperăm să ne întoarcem şi de acolo cu un rezultat bun şi să marcăm goluri”, a declarat antrenorul echipei din Dumbrăviţa, Cosmin Stan.
Foto: cscdumbravita.ro