Cu o etapă rămasă până la finalul sezonului 2022-2023, CSC Peciu Nou a devenit campioana Ligii a IV-a Timiş şi va disputa barajul pentru promovare pe cea de-a treia scenă fotbalistică.

În runda a 33-a, intermediară, echipa antrenată de Sorin Gheju s-a impus marţi seară cu scorul de 4-0 în deplasarea de la Orţişoara şi are acum un avans de patru puncte faţă de CSM Lugoj, a doua clasată, înainte de căderea cortinei.

Golurile au fost marcate de Marko Giuricici (min. 6), Marko Enciu (min. 63), Denis Bud (min. 68) şi Cristian Scutaru (min. 80).

„Este o performanţă istorică, este prima dată când Peciu Nou devine campioană şi joacă baraj de promovare în Liga 3, având în vedere şi faptul că ne-am luptat cu oraşul Lugoj, prin echipa CSM Lugoj, cu un buget cu mult mai mare decât al nostru, dar prin muncă şi seriozitate am reuşit să învingem! Mulţumim Primăriei Peciu Nou, Consiliului Local Peciu Nou, directorului clubului, şefului secţiei de fotbal, staff-ului tehnic, jucătorilor, administratorului bazei, suporterilor, tuturor oamenilor implicaţi. Este meritul tuturor în egală măsură, inclusiv a celor care au fost cu noi doar în turul de campionat şi, din diferite motive, au plecat. Toţi au contribuit la această performanţă istorică pentru comuna noastră!”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de oficialii grupării CSC Peciu Nou.

Succesul clar de marţi seară cu Cocoşul Orţişoara a fost obţinut în următoarea alcătuire: Marian Braşoveanu – Michel Rosenblum (Bogdan Teslariu ’81), Marius Matei, Cristian Scutaru (căpitan), Cornel Bud, Valentin Ilaş, Marko Giuricici (Goran Paunchici ’65), Denis Bud (Adrian Poparadu ’81), Angelo Olteanu (Silviu Francescu ’65), Ioan Făndel (Narcis Voros ’75), Marko Enciu. Rezerve neutilizat au fost Tamas Mezei, Adrian Nan, Adrian Vlădic şi Ciprian Ştreangă.

În barajul de promovare, CSC Peciu Nou va da piept cu Gloria Geoagiu, campioana judeţului Hunedoara.