Politehnica Timişoara a anunţat astăzi două transferuri.

Este vorba despre jucătorii Adrian Gîdea și Marian Târşa, care au semnat până la vară, cu posibilitate de prelungire.

Adrian Gîdea s-a născut la 13 martie 2000, la Drobeta Turnu Severin. La juniori a evoluat la CSȘ Drobeta Turnu Severin și la Centrul de Excelență Timișoara, iar din 2018 s-a transferat la CFR Cluj.

Cu cea mai bună echipă românească a ultimilor ani a cucerit două titluri naționale, jucând în 21 de meciuri (un gol) din Liga I în ediția 2020/2021 și în opt partide în sezonul 2021/2022.

În primăvara anului 2021 a evoluat în finala Supercupei României, câștigată de clujeni, iar în toamna aceluiași an a fost introdus în meciul CFR – Randers, scor 1-1, din Conference League.

În sezonul actual a evoluat în patru partide pentru alb-vișinii în campionat, plus câte una în cupa României și Supercupa României. Este extremă sau mijlocaș dreapta.

Marian Târşa s-a născut la 16 aprilie 1998, la Vaslui. A fost convocat la lotul național de juniori U19.

A evoluat la CSM Politehnica Iași, FC Botoșani, Academica Clinceni, Vedița Colonești, iar în toamna anului trecut a evoluat la Metalul Buzău, în Liga a III-a (locul al doilea în seria a II-a).

Are la activ 20 de meciuri și un gol marcat în Liga I. El joacă pe postul de mijlocaș defensiv.

Legitimarea celor doi jucători, precum și a celor care vor semna pentru clubul timişorean în perioada următoare, se va produce după ce interdicția la transferuri va fi ridicată.