Dyana Dawood este prima jucătoare pe care o prezintă vicecampioana Politehnica Timişoara pentru noul sezon de fotbal feminin.
În vârstă de 24 de ani, aceasta vine din Statele Unite ale Americii de la echipa Chicago City SC din USL Women’s League şi evoluează pe postul de mijlocaş central.
În trecut a mai jucat în campionatul universitar american la Chicago State University.
Dyana s-a alăturat lotului încă din cantonament şi a jucat deja în două partide de pregătire, integrându-se uşor în echipa alb-violetă.
„Consider că este o oportunitate să mă dezvolt ca jucătoare în fotbalul european, aceasta fiind prima mea experienţă pe acest continent. Sunt foarte încântată să fiu antrenată de un staff foarte bun, să locuiesc într-un oraş frumos şi să lupt pentru trofee cu un grup foarte talentat de jucătoare”, a declarat Dyana Dawood.