Sportivii clubului Iguana Fight Team îşi vor desfăşura activitatea într-un spaţiu nou, dotat cu echipamente şi aparatură de ultimă generaţie.

Antrenamentele se mută din sala situată în cartierul Freidorf în cea nouă aflată pe strada Iuliu Maniu nr. 5, la etajul 1.

La dispoziţia elevilor antrenorului Marius Crainic va fi şi o sală de forţă nouă – MC Gym Motion – deschisă şi pentru pasionaţii de fitness.

Mai mulţi saci de kick-boxing puşi la dispoziţie de Knockout şi un ring pentru sparring-uri sunt principalele surprize pregătite pentru sportivii de la Iguana Fight Team.

Inaugurarea a avut loc aseară, iar astăzi au început antrenamentele în noul spaţiu ce se întinde pe un spaţiu de 400 de metri pătraţi.

„Am reuşit să realizăm acest proiect datorită accesării unui grant european. Sunt bani nerambursabili pe care i-am folosit pentru dezvoltarea noastră. Sportul nu este o afacere, nu poţi să te muţi sau să renovezi un spaţiu atunci când îţi doreşti acest lucru. Acest proiect implică mai multe activităţi. Pe lângă sport avem şi recuperare fizică şi psihologică, terapie virtuală şi consiliere. Vrem să ajutăm sportivii de performanţă să-şi depăşească anumite praguri, fizice sau psihice. Dorim, de asemenea, ca oamenii normali care fac sport de plăcere să-şi depăşească anumite frici şi bariere pe care le au cu privire la mersul la sală şi la forţa fizică. Vrem să facem un program gratuit pentru cei care suferă de boli neuromusculare cum sunt distonia, parkinsonul şi scleroza multiplă, cu implicarea mai mulţi fizioterapeuţi, antrenori şi psihologi. La început, acest program se va desfăşura o dată pe săptămână, fără nici un cost. Dacă va da rezultate, vom mări frecvenţa şedinţelor. Iguana Fight Team are o colaborare cu MC Gym Motion, firma care a accesat proiectul european. Alte colaborări sunt cu cabinetul de psihologie al Cătălinei Crainic şi cu cel de VR therapy şi mindfulness condus de Laura Truşculescu. Alături de noi în acest proiect este şi Teodora Pocol, administratorul MC Gym Motion, care se ocupă de partea birocratică a proiectului. Sper ca oamenii care folosesc spaţiul nostru să îşi atingă obiectivele propuse”, a declarat Marius Crainic, antrenor la Iguana Fight Team, el ocupându-se şi de partea practică a proiectului ce a permis deschiderea MC Gym Motion.