Zece juniori (nouă fete și un băiat) de la clubul timișorean MP Sport au primit convocări de la Federația Română de Baschet pentru acțiuni de pregătire și monitorizare.
Iasmina Iacșin, Karla Matei, Agnes Popovici, Anastasia Silcovan, Bianca Stoianovici, Anamaria Iancu, Bianca Boicu și Larisa Bădeancă, exponente de vârf ale generației 2011, se vor afla în perioada 26 februarie – 2 martie sub atenta îndrumare a antrenorilor federali care răspund de sectorul juvenil.
De asemenea, Ania Maria Toța a fost chemată la rândul ei la o acțiune a lotului național pentru generația 2010.
Pe adresa clubului condus de Sergiu Pașca și Paul Miron a venit o convocare oficială și pentru Mark Brădeală, așteptat la o acțiune de pregătire și selecție în vederea monitorizării generației 2011.