Duminică, începând cu ora 10:00, la Timișoara va avea loc cel mai important și spectaculos concurs automobilistic de circuit-viteză urban din vestul României.

Aflat la ediția a opta, “Marele Premiu al municipiului Timișoara”, contând în acest an ca etapa a patra din Campionatul de Automobilism și Karting Timiș, se va desfășura în centrul civic, mai exact în parcarea Modex – Piața Iancu Huniade – Bulevardul I.C. Brătianu, Strada 20 Decembrie 1989, în organizarea Asociației Auto Club Rally Timiș și sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

“Este o competiție de marcă, definitorie pentru imaginea sportului automobilistic din municipiul Timișoara și județul Timiș, pe care dorim să o menținem în peisajul automobilistic național și timișean și care vrem să dovedească din nou că municipiul Timișoara este un fief al sportului automobilistic și de karting național. Ambițiile și andrenalina cresc la maximum, ținând cont că este primul concurs din acest an desfășurat în centrul municipiului Timișoara, ceea ce anunță o prezență de marcă și un spectacol sportiv de excepție”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Vor lua startul peste 50 de piloți.

Circulația va fi închisă în perimetrul parcarea Modex – Piața Iancu Huniade – Bulevardul I.C. Brătianu până la intersecția cu străzile Michelangelo, 20 Decembrie 1989 și bulevardul C.D. Loga, duminică, în intervalul orar 8:00-18:00.