Marin Marian a semnat un contract cu echipa de rugby SCM USV Timişoara şi devine antrenor al centrului de juniori.

El a mai lucrat la clubul bănăţean, conducând formaţia U20 la titlul de campioană naţională.

Revenit tot în funcţia de tehnician la nivel juvenil, şi-a propus un start lansat, cu acţiuni de selecţie şi cu antrenamente intense la echipa juniorilor U17, ce va relua meciurile oficiale în luna martie.

Marian este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea rugby, în anul 2004, şi al Academiei Române de Rugby – promoţia 2012.

În 2012 a obţinut un master în managementul activităţilor şi organizaţiilor de educaţie fizică şi sportive şi deţine din 2014 nivelul 1 de pregătire a antrenorilor în programul de formare al International Rugby World.

De asemenea, Marin Marian a fost antrenor al echipelor naţionale de juniori ale României U17 şi U18 în perioada 2014-2016.

„Este o mare provocare, iar mie îmi plac provocările. Este foarte interesantă această categorie de vârstă, under 17, pentru că jucătorii sunt deja măricei. Ei mă cunosc în mare parte, întrucât am mai lucrat cu mulţi dintre ei. Este foarte mult de lucrat, dar potenţial există, găsim. Din acest motiv, munca de antrenor la copii şi juniori este una titanică, dacă îi pot spune aşa, dar şi plăcută când ai rezultate şi promovezi jucători la echipa de seniori sau la loturile naţionale. Asta este bucuria noastră, a antrenorilor de juniori”, a declarat Marin Marian.

SCM USV Timişoara se află în Grupa Nord a Campionatului Naţional de juniori U17, unde a jucat un singur meci până acum, pierdut cu 60-0, în deplasare, cu CSŞ 2 Baia Mare.

Alb-violeţii vor mai evolua în turul campionatului după cum urmează:

· 5 martie – în deplasare cu LPS Focşani (restanţă din etapa I)

· 12 martie – pe teren propriu cu LPS Suceava (restanţă din etapa a 3-a)

· 19 martie – pe teren propriu cu CSŞ Tecuci (restanţă din etapa a 5-a)

Antrenorul Marin Marian a mai precizat că va începe cât de curând „o campanie de selecţie agresivă, în sensul pozitiv”, în şcolile din Timişoara şi din împrejurimi.