Luptătorul moldovean Maxim Sarmanov a cucerit medalia de argint la Campionatul European U17 de la Tirana!
În finala mare a categoriei 55 de kilograme, elevul antrenorului Roman Zgardan a fost învins cu scorul de 3-2, după un meci foarte echilibrat, de georgianul Erekle Tavberidze.
Sarmanov a condus la pauză, însă un procedeu de două puncte executat de gruzin l-a adus pe acesta în avantaj pe final de meci.
Tot la europeanul de cadeţi de la Tirana, colegul său Victor Postica a pierdut finala pentru bronz a categoriei 48 de kilograme, reprezentantul Republicii Moldova înclinându-se în faţa azerului Elnar Ziyadov.
La categoria 60 de kilograme, Bogdan Alin Muraru s-a oprit în sferturile de finală, fiind întrecut de armeanul Samvel Terteryan.
Până în acea fază avansată a europeanului de cadeţi din Albania, acesta i-a învins, în ordine, pe Alexandru Vărzari (România) şi Mateusz Alot (Polonia).
În recalificările categoriei 65 de kilograme, Octavian Cerneţchi a fost învins de Aleksandrs Tumarevics (Letonia), iar Stanislas Musabecov s-a oprit în calificările categoriei 71 de kilograme, pierzând în faţa lui Ivan Bialiayeu (Belarus).
Luptătorii moldoveni menţionaţi se pregătesc alături de antrenorul Roman Zgardan la Clubul Sportiv Heracle.
Sursa foto: United World Wrestling