Liga Națională de handbal masculin a ajuns la etapa a 23-a, care programează un meci pe teren propriu pentru SCM Politehnica Timișoara.
Echipa alb-violetă va fi gazdă pentru CSM București vineri, de la ora 16:00, la sala „Constantin Jude”.
Cele două formații sunt despărțite de șase locuri în clasament. CSM București este pe poziția a șasea, cu 39 de puncte, în timp ce SCM Politehnica ocupă locul al 12-lea, cu 22 de puncte acumulate.
„Este un meci dificil, precum celelalte pe care le-am avut până acum, prin prisma diferenței de puncte, prin prisma valorii echipei, dar este dintre șansele noastre de a evita barajul. Avem nevoie să fim pregătiți 100 la sută pentru a lua punctele necesare. Au fost multe momente când am jucat bine, însă nu am adus puncte și mă refer la meciurile cu Steaua, cu Focșani și la recenta partidă din Baia Mare, deci trebuie să venim cu ceva în plus”, a declarat tehnicianul polist Mihai Rohozneanu.
În ultimele săptămâni, poziția în clasament a formației bănățene a oscilat între locurile 10 și 12, astfel că fiecare punct are o importanță ridicată în acest context.
„Pentru a evita barajul, este nevoie de victorie cu CSM București și etapa viitoare, la Vaslui, și depinde și de celelalte echipe. Cele mai importante, însă, sunt rezultatele noastre și ne concentrăm asupra lor”, a mai spus Mihai Rohozneanu.
Săptămâna viitoare va aduce două partide pentru SCM Politehnica.
Prima va fi miercuri, în Cupa României, acasă cu Dinamo București, iar a doua, în campionat, pe terenul echipei CSM Vaslui.