Trei selecţioneri s-au aflat sâmbătă la sala „Constantin Jude” la meciul de handbal dintre SCM Politehnica Timişoara şi Potaissa Turda, din prima etapă a returului Ligii Naţionale.
Este vorba despre antrenorul naţionalei feminine de handbal, Florentin Pera, cel al selecţionatei masculine de baschet, Dragan Petricevici, care a oferit aruncarea simbolică de start, şi Mihai Rohozneanu, implicat în echipa de handbal pe plajă a României şi aflat la debutul pe banca tehnică a grupării din capitala Banatului.
Primul meci al celui din urmă în calitate de lider al staff-ului tehnic alb-violet s-a încheiat cu o înfrângere: 28-30 (13-15).
Pe tabelă au fost multe răsturnări de scor.
SCM Politehnica a început ca din puşcă, 3-0, Potaissa a întors repede, 4-5, gazdele au revenit, 8-6, dar la pauză era 13-15 pe tabelă în favoarea oaspeţilor.
Ardelenii s-au desprins în partea secundă a întâlnirii la cinci goluri, 16-21, avans ce părea a fi decisiv, însă poliştii au găsit replica şi au egalat în minutul 56, după două reuşite consecutive ale lui Marjanovici şi Baican: 27-27.
La acest scor, Potaissa Turda a înscris de trei ori fără să primească gol şi în urma unor decizii controversate ale arbitrilor din ultimele minute s-a impus cu 30-28.
Marcatorii grupării SCM Politehnica Timişoara au fost următorii: Sadoveac (9g), Marjanovici (5g), Fenici (2g), Cîmpan (2g), Szabo (2g), Ignat (2g), Cristescu (2g), Furak (2g), Chira (1g), Baican (1g). Portarii Lazăr şi Pal au avut 6, respectiv, 4 intervenţii salvatoare.
„Eram convins că ne vom mobiliza, dar a lipsit ceva pentru victorie. Lucrurile bune s-au văzut. Atitudinea a fost potrivită, am reuşit să le punem probleme constant. Ştiam că turdenii vor veni motivaţi după înfrângerea cu Dinamo şi pentru că sunt într-o situaţie neplăcută pentru o echipă care îşi doreşte să fie pe primele locuri. Noi putem îmbunătăţi lucrurile în aşa fel încât atunci când tragem linie să putem obţine puncte. Este o întreagă nebunie, dar ştiam ce avem de făcut din punct de vedere al muncii. Tactic, s-a întâmplat cum ne-am dorit, însă mici detalii au decis în final învingătoarea”, a precizat tehnicianul polist Mihai Rohozneanu.
SCM Politehnica Timişoara rămâne pe locul al 12-lea, de baraj, şi va mai juca anul acesta în deplasare, sâmbătă, cu HC Buzău.