Noul antrenor al echipei de handbal masculin SCM Politehnica Timişoara este Mihai Rohozneanu.

În vârstă de 38 de ani și fost jucător al echipei naționale, acesta a pregătit-o până acum pe CSM Reșița, care în sezonul trecut a câștigat Divizia A.

Clubul timişorean a ajuns la un acord cu gruparea din Reșița pentru ca Mihai Rohozneanu să poată fi numit antrenor la SCM Politehnica.

Ca jucător, Rohozneanu are cinci trofee în palmares: trei Cupe Challenge (2007, 2008, 2009) şi Cupa României (2010) cu UCM Reșița, precum și Cupa României cu HC Dobrogea Sud Constanța (2018).

În sezonul 2020-2021, ultimul al său ca jucător, Mihai Rohozneanu a devenit vicecampion național cu AHC Potaissa Turda.

Staff-ul noului antrenor principal va fi compus din secundul Sorin Sărăndan, analistul video Alexandru Nae, kinetoterapeutul Lucian Butaș și medicul Cătălin Miu.

„Sunt conştient de responsabilitatea pe care o port și de așteptările pe care le au atât sportivii, cât și suporterii Timișoarei. Dorința este să scăpăm de baraj, chiar dacă din păcate programul nu ne avantajează, dar eu voi face tot ce ține de mine pentru a ne menține în Liga Națională fără baraj. Uitându-ne la rezultate, toate partidele vor fi dificile, însă le vom lua pas cu pas și vom încerca să obținem cât mai multe puncte și rezultate pozitive”, a declarat Mihai Rohozneanu.

El va postul de la 1 decembrie și se va afla banca echipei timişorene la meciul programat sâmbătă (ora 17), la sala „Constantin Jude”, cu Potaissa Turda, contând pentru prima etapă din retur.

„Înțelegerea este valabilă până la finalul acestui sezon, la propunerea clubului, La fel mi-am dorit și eu, pentru că sunt la început de drum. Până în vară putem vedea dacă ei sunt mulțumiți de mine, dacă eu mă simt confortabil, toate acestea neavând presiunea unui an în plus de contract”, a mai spus Mihai Rohozneanu.