Participare cu multe medalii pentru luptătorii de la CS Heracle la „Sesvetski Kraljevec Open 2023”, concurs organizat în weekend la Zagreb de clubul local Sesvetski Kraljevec.
În capitala Croației au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere sportivii Vadim Țarelunga (categ. 36 kg), Emanuil Ceban (categ. 40 kg), Andrei Sochirca (categ. 44 kg) și Artiom Popescu (categ. 48 kg), în timp ce colegii lor Nichita Fornea (categ. 40 kg), Andrian Popescu (categ. 44 kg) și Alex Nastas (categ. 54 kg) au încheiat competiția pe poziția secundă.
Totodată, Andrei Sochirca a fost desemnat cel mai bun luptător al concursului de la Zagreb, iar CS Heracle a ocupat locul al doilea în clasamentul general al cluburilor participante.
Florin Frățilă a fost conducătorul delegației clubului ce își desfășoară la Ghiroda.
Alți luptători de la CS Heracle au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la ediția cu numărul 11 a turneului internațional „Invită Nicolae Grehov”, organizat la Chișinău chiar de clubul al cărui președinte este Damian Raileanu.
La fel ca în anii trecuți, concursul s-a adresat categoriei de vârstă U17 și a reunit la start sportivi din Ucraina și Republica Moldova.
Damian Raileanu şi Mihail Cucul, antrenorul-coordonator al lotului de lupte greco-romane al Republicii Moldova, sunt printre cei care au fost șlefuiți de reputatul tehnician Nicolae Grehov, prezent și de această dată la competiția ce îi poartă numele.
