Politehnica Timișoara susține mâine unul dintre cele mai examene din acest sezon.

Fotbaliștii alb-violeți joacă pe terenul echipei CSM Olimpia Satu Mare în manșa tur a finalei barajului de promovare în eșalonul secund.

Meciul de pe stadionul “Olimpia – Daniel Prodan” va începe la ora 16,30 și va fi transmis în direct de postul Digi Sport 1.

“Toate antrenamentele au decurs conform planului, ne-am antrenat bine, băieții au răspuns foarte bine la antrenamente, am fost într-o perioadă în care a trebuit să reușim să-i refacem și din punct de vedere fizic, pentru că, totuși, au jucat 120 de minute la Baia Mare și a fost un drum foarte lung înapoi. A trebuit să ținem cont de fiecare aspect!”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara.

Alb-violeții au obținut “biletul” pentru finala barajului de promovare în urma loviturilor de departajare (scor 7-6) cu Minaur Baia Mare, după ce în cele două manșe rezultatele au fost în oglindă (1-2 pe teren propriu, respectiv, 2-1 pentru Politehnica în deplasare – iar în cele două reprize suplimentare de prelungiri din județul Maramureș nu s-a marcat).

Entuziasmul în tânăra tabără polistă a fost la cote înalte în urma calificării dramatice.

“Nu cred că mai trebuie să am eu rolul acesta acum, pentru că sunt cu toții conștienți ce jocuri urmează, sunt cu toții conștienți că pot scrie o filă foarte importantă de istorie. Ar fi probabil una dintre cele mai tinere echipe ale Politehnicii care au promovat într-un eșalon superior, chiar în Liga a II-a, și atunci nu cred că trebuie să intervin eu să-i responsabilizez pe ei pentru că trebuie să fie foarte responsabili pentru acest lucru”, a precizat Cristian Gălan.

Ambele echipe au revenit în semifinale de la scorul de 0-2 pe parcursul primei manșe.

“Semifinalele ne-au arătat că nu este o favorită clară la promovare în acest format. Nu doar în seria noastră, ci și în alte serii, în încrucișare s-au disputat meciuri foarte echilibrate și cu oarecare surprize. După aceste baraje semifinale rămâne faptul că ne-am calificat mai departe și de aici încolo putem să scriem o nouă filă de istorie”, a mai spus tehnicianul alb-violeților.

În jurul jocului de mâine există o emulație specială.

Duelul CSM Olimpia – Politehnica Timișoara este singura finală de baraj transmisă de un post național.

“Ne bucură foarte tare în primul rând că suntem în această poziție, această poziție însemnând să fim televizați la o televiziune importantă care transmite toate meciurile, să fim în centrul atenției oamenilor din oraș. Pentru că am mai declarat asta cu ceva timp în urmă: practic orașul a cam uitat de Poli și în aceste momente simțim că s-a creat o emulație fantastică și că oamenii au reînceput să fie alături de Poli. Sper ca acest reînceput să nu fie doar pentru că am ajuns într-o fază superioară a competiției, ci pentru că și-au redescoperit dragostea pentru Poli și s-au identificat poate cu anumiți jucători din cadrul grupului sau sunt foarte bucuroși pe ce se întâmplă în cadrul clubului și pe ceea ce fac jucătorii în teren. Se creează o emulație în jurul echipei, sper să fie așa și nu doar pentru că am access într-o fază superioară a competiției. Suntem recunoscători pentru ultima deplasare pe care au făcut-o, la Baia Mare. Suntem recunoscători pentru fiecare partidă la care au asistat în acest sezon, pentru că au creat o atmosferă incredibilă. Țin și acum minte, antepenultima etapă din iarnă, când am jucat la Cermei, unde era o zăpadă de zece centimetri și ei au stat într-un gang, să spun așa, și au fost 70-100 de suporteri care au cântat încontinuu și pentru băieții noștri acest lucru contează foarte tare. Și, încă o dată, vreau să le mulțumesc pentru acest lucru, cred că aportul lor este esențial în dezvoltarea echipei noastre și cred că aportul lor are mare importanță în rezultatele pe care le-am avut!”, a conchis Cristian Gălan.

Returul este programat la Timișoara, pe stadionul “Electrica”, miercuri, de la ora 17,30.