Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a anunţat că România va găzdui în 2023 o nouă competiţie internaţională, Campionatul European Universitar, programat în luna aprilie la Cluj-Napoca.

„În 2023 punem pe harta sportului o nouă competiţie internaţională. Este vorba despre Campionatul European Universitar, un proiect pe care mi-am dorit foarte mult să-l transform în realitate şi pentru care am muncit în calitate de vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness. Sportul universitar are un potenţial fenomenal şi poate reprezenta o pepinieră pentru viitorii campioni mondiali. Prima ediţie a Campionatului European Universitar va avea loc în aprilie 2023, la Cluj-Napoca”, a menţionat Gabriel Toncean pe Facebook.

Preşedintele FRCF a precizat a fost semnat contractual, iar pregătirile pentru prima ediţie a Campionatului European Universitar au început deja.

Sursa foto: gabrieltoncean.ro