CSC Dumbrăviţa a încheiat la egalitate cel de-al patrulea test al iernii, 1-1 cu FC Bihor Oradea, meci disputat la Zăbrani pe stadionul “Josef Scheirich”.

Ploaia torenţială, care s-a abătut asupra întregii zone de vest, a afectat grav starea terenului, care a fost îmbibat cu apă.

Astfel, a avut de suferit şi jocul celor două echipe, care s-a rezumat la mult efort pentru menţinerea echilibrului şi pase lungi pe faza de atac.

Alb-verzii lui Cosmin Stan au controlat prima repriză, în care au fost mai prezenţi în jumătatea adversă de teren şi în faţa porţii.

Prima şansă de gol a venit în minutul 5, când Paulevici a pătruns în careu de pe dreapta, a trimis în faţa porţii, dar nici Capătă şi nici Luca Bodri nu au ajuns la minge.

În minutul 12, Călin Toma a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, direct pe poartă, însă Nergheş a reuşit să respingă de sub transversală.

În minutul 20, Capătă a reluat din voleu, de la 20 de metri, iar Nergheş a plonjat de siguranţă şi a respins în corner, deşi mingea nu ar fi prins cadrul porţii.

În partea secundă, ambele formaţii au schimbat liniile, iar bihorenii au intrat mai bine şi au început să pericliteze poarta echipei timişene.

În minutul 46, Serediuc a reluat din careu, dar mingea a trecut puţin pe lângă colţul lung.

CSC Dumbrăviţa a replicat în minutul 57, printr-o nouă lovitură liberă executată de Toma, din dreapta, puţin peste poartă.

M. Hosu l-a pus la încercare pe Mikloş în minutul 59, cu un şut pe jos, de la 18 metri, însă goalkeeper-ul grupării timişene a reuşit să reţină.

Deschiderea de scor a venit în minutul 61, la câteva zeci de secunde după ce antrenorul Cosmin Stan a efectuat, deodată, nouă modificări.

Claudiu Petruş a fost cel care a găsit breşa în defensivă şi a şutat puternic de la zece metri în stânga portarului.

Egalarea a venit în minutul 68, când Gîsă a fost faultat în careul orădenilor, iar Răzvan Ghinescu a transformat lovitura de pedeapsă rezultată.

Aşadar, 1-1 la finalul confruntării cu FC Bihor, care consemnează şi încheierea cantonamentului pe care echipa pregătită de Cosmin Stan l-a susţinut, în ultimele opt zile, la Pensiunea Genesa din Dumbrăviţa.

Marţi, miercuri şi sâmbătă, alte trei amicale, cu Avântul Periam, CSC Şelimbăr şi, respectiv, Ripensia Timişoara.

CSC Dumbrăviţa: R. Mikloş – Tismonar, Bura-Koţ, Niakate, C. Toma (cpt.) – Tănase, Grancea, T. Bodri – Paulevici, Capătă, L. Bodri. După pauză au intrat Trifon, Moțiu, Zurbagiu, Gîsă, Amariei, Zaluschi, Curea, Martinov, Simon şi Piftor. Antrenor: Cosmin Stan.

“Îmi pare rău că s-a pornit ploaia azi-noapte, pentru că altfel am fi beneficiat de un teren foarte bun la Zăbrani. A fost clar un meci de luptă, pe un teren mocirlos, cu foarte multe bălţi în care mingea se oprea. Cu toate acestea, chiar pot spune că sunt foarte mulţumit de modul în care arătă, de modul în care jucătorii se implică şi de modul în care arătăm din punct de vedere fizic. Rezultatul chiar are o mai mică importanţă pe un asemenea teren, a fost foarte mult hazard în tot ce s-a întâmplat astăzi. Dar ambele echipe s-au angajat într-un efort maximal. Şi de la noi, şi de la ei, cred că sunt foarte puţini jucători despre care se poate spune că nu au dat totul. Am avut antrenamente foarte dure, foarte multe şedinţe de pregătire preponderent fizice în cantonament, cred că arătăm destul de bine pentru momentul în care suntem cu pregătirea. Cu tot cu încărcarea asta foarte mare, pe care băieţii o resimt în picioare, cred că stăm destul de bine din punct de vedere fizic. A fost un cantonament foarte reuşit, iar acest lucru se vede în aceste ultime două jocuri, cu Lipova şi FC Bihor. Pe fondul oboselii accentuate, arătăm foarte bine fizic şi avem implicare. Exact cum ziceam, jucătorii au o atitudine foarte bună, toţi trag de ei şi acesta este un lucru care îmi demonstrează că tot ce s-a lucrat în cantonament a fost bine. Sper să ne ajute vremea pe viitor, să putem face antrenamente de calitate, pentru că mai puţin am lucrat tehnico-tactic până acum. Urmează trei meciuri de verificare. Pentru că venim după cantonament şi suntem foarte încărcaţi, în primele patru zile ale săptămânii jucătorii vor avea, cu schimbul, două zile libere”, a precizat antrenorul Cosmin Stan.