Robert Pater continuă să impresioneze în ringul de box.
Pugilistul legitimat la CSM Timișoara a cucerit medalia de aur și la Cupa României rezervată categoriei de vârstă U22, competiție desfășurată recent la Brăila, unde colegul său de club Mircea Morar s-a clasat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere.
În primăvară, Pater a triumfat și în ringul seniorilor la Cupa României, atunci la Sighetu Marmației.
În urma acestor rezultate și ținând cont de multe alte performanțe similare bifate de-a lungul ultimilor ani, elevul antrenorului Edmund Copoț a fost chemat de antrenorii federali la lotul național de seniori al României în vederea participării la prestigioasa competiție „Centura de Aur”, programată în perioada 11-17 iunie la Târgu Mureș.
Cândva un reper important în calendarul internațional, întrecerea pugilistică de tradiție organizată în mai multe orașe din România s-a bucurat în trecut și de prezența boxerilor cubanezi, extrem de apreciați și de bine cotați în ringul amatorilor, cu rezultate foarte bune la mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice.
Și la ediția din acest va fi o însemnată participare internațională, printre cei care au confirmat prezența fiind și sportivi din Germania, Spania și Ucraina.
După ce va boxa la „Centura de Aur”, Robert Pater va rămâne în pregătire alături de ceilalți tricolori pentru Campionatul European de Box U22, ce va avea loc în perioada 10-21 octombrie la Sofia, în Bulgaria.
„Le mulțumim domnilor Ionel Cherciu și Lucian Reclaru, directorul CSM Timișoara, care ne ajută foarte mult în activitatea noastră”, ne-a declarat antrenorul Edmund Copoț.