Romario Benzar a declarat astăzi că este foarte fericit de transferul său la UTA Arad, echipă cu care simpatizează de când era copil, chiar dacă acest lucru recunoaşte că este „un pic atipic pentru un timişorean”.

„Mă bucur mult că am semnat cu UTA, este un club mare al României. Eu am mai avut oferte de la UTA când m-am întors din Italia. Şi am zis că a treia oară nu mai pot să refuz, mai ales că se ştie că simpatizez cu UTA de când eram copil şi mă bucur că am ajuns în sfârşit aici. Este un pic atipic pentru un timişorean, ştiu, dar aşa a fost să fie şi mă bucur. La Arad este un public senzaţional, este un atu pentru noi. Orice adversar are viaţă grea pe terenul nostru. Sperăm să îi facem fericiţi pe suporteri. Sunt foarte fericit, colegii şi antrenorul m-au primit bine, sper să ne îndeplinim obiectivele”, a precizat fundaşul dreapta născut la Timişoara.

Citeşte şi articolul: Benzar, mai aproape de casă

Benzar a adăugat: „Eu sunt încrezător, este un lot valoros aici, important e să creăm un grup unit şi să dăm totul pe teren pentru a avea rezultate. Sperăm ca experienţa pe care o avem mulţi dintre noi să ne ajute în partidele care urmează. Cupa României este un obiectiv la care toţi ne gândim. Sperăm să ne calificăm în finală”.