SCM Politehnica Timișoara conduce cu 2-0 la general în seria cu CSM Galați din primul tur al playout-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Echipa pregătită de antrenorul Dragan Petričević s-a impus în primele două dueluri cu 83-65 (vineri seară) și 73-72 (în această seară), iar joi va evolua în estul țării pentru a închide confruntarea ce se dispută după sistemul cel mai bun din cinci partide.
Așadar, după un prim succes clar, a urmat unul mai strâns, tot sub privirile publicului timișorean, în care principalul marcator de pe teren a fost Bogić Vujošević, autor a 19 puncte. Au mai contribuit la victoria de astăzi Marcu Badiu (13p), Devon Thomas (12p), Laszlo Lazar (10p), Dejan Bjelić (6p), Adam Mirković (6p), Jalen Nesbitt (4p) și George Blaj-Voinescu (3p).
Sasa Borovnjak nu a putut evolua din cauza unei accidentări.
De la CSM Galați s-a evidențiat Nathan Johnson (15p).
“A fost o victorie smulsă cu forcepsul. S-a întâmplat exact ceea ce am atras atenția că s-ar putea să se întâmple, cu o zi înainte, la analiza video. Joci întregul sezon, lupți, te consumi mult, iar apoi te întâlnești cu o echipă care nu a reușit să exceleze în plan sportiv, dar care este o echipă bună… Un meci nu poate fi câștigat doar prin simpla prezență pe teren. Din păcate, jucătorii nu au înțeles acest lucru. Lipsa de concentrare, lipsa de atitudine, lipsa de motivație, lipsa de precizie, la care s-a adăugat accidentarea lui Sasa Borovnjak, care are o contuzie la genunchi de la meciul cu Rapid… Nu sunt deloc optimist în ceea ce privește următorul joc, cel de la Galați. M-a consumat mult ratarea calificării în playoff. Sunt un antrenor care își dorește tot timpul să obțină performanță”, a declarat antrenorul Dragan Petričević.
În faza playoff a Ligii Naționale de Baschet Masculin, campioana U-BT Cluj-Napoca și vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea se află la o singură victorie de calificarea în semifinale. U-BT Cluj-Napoca a dispus de CSU Sibiu cu 87-84, în deplasare, după ce scorul era egal, 81-81, cu 67 de secunde înainte de final. CSM CSU Raiffeisen Oradea a trecut de FC Argeș Pitești cu 89-78, în “Oradea Arena”.
CS Dinamo București și CS Rapid București sunt la egalitate, 1-1, după ce Dinamo s-a impus în sala proprie cu 94-85. CSO Voluntari a fost învinsă pe teren propriu de SCMU Craiova, scor 82-64, în primul meci al seriei.