Încetiniţi de pandemie, dar fără gândul de a renunţa, organizatorii celui mai puternic turneu de biliard din vestul ţării readuc în atenţie sportul cu tacul în oraşul de pe Bega.

„Timişoara Open 2K23” va avea loc pe durata a două zile, astăzi şi mâine, la Joy Pub, pe strada Barbu Iscovescu nr. 2, în Complexul Studenţesc.

Evenimentul sportiv menţionat se va desfăşura după regulile disciplinei 9 ball, în organizarea clubului Jucătorul de Biliard – Asociaţie şi a Consiliului Judeţean Timiş.

Startul celei de-a patra ediţii va fi dat astăzi la ora 10.

S-au înscris atât jucători profesionişti, cât şi amatori, din România şi de peste graniţe, participarea fiind, aşadar, internaţională.

Tabloul principal va avea 64 de poziţii.

Spargerea va fi alternativă, iar în primele faze ale competiţiei învingător va fi declarat cel care ajunge primul la şapte jocuri câştigate (7 din 13), în sistemul dublei piramide (pierzătorul a două jocuri este eliminat).

Începând cu optimile de finală, când pe tablou vor rămâne 16 participanţi, nouă jocuri vor asigura accederea în faza următoare (9 din 17).

Ca orice turneu care se respectă, „Timişoara Open 2K23” impune la rândul său reguli de ţinută: tricou polo, pantaloni şi pantofi negri.

Taxa de participare este în valoare de 150 de lei, iar fetele şi juniorii vor plăti doar o treime din această sumă.

Obiectivele generale ale întrecerii sportive de la Joy Pub sunt următoarele: atragerea autorităţilor locale în parteneri strategici pentru biliard, implicarea directă în proiect a unui număr cât mai mare de oameni, atragerea mediului economic în cadrul proiectului, atragerea oamenilor reprezentativi din Timişoara şi din zona întreaga zonă a Banatului spre sport în general şi spre biliard în mod special, educarea tinerilor prin sport şi dezvoltarea unor calităţi psiho-sociale, formarea şi promovarea unei structuri sportive profesioniste care să identifice şi să valorifice tinerele talente la nivel zonal, participarea alături de autorităţile locale şi judeţene la acţiuni pe teme ecologice, culturale, sportive, umanitare şi turistice la nivel regional.

„Timişoara Open 2K23” şi-a fixat şi următoarele obiective specifice: stimularea şi crearea unui mediu propice socializării prin dezvoltarea capacităţilor comunicative, crearea şi dezvoltarea unui mediu favorabil desfăşurării activităţilor sportive de masă (biliardul în principal) bazate pe principiul fair-play-ului, combativităţii, implicării sociale şi voluntariatului, promovarea Timişului prin sport şi promovarea activităţii sportive în cel mai vestic judeţ al ţării.

Turneul „Timişoara Open 2K23” este un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Timiş prin programul „Sportul pentru toţi”.