Delegația României a plecat în Slovenia pentru partida din cadrul Billie Jean King Cup cu echipa țării gazdă, care va avea loc, vineri şi sâmbătă, la Koper.
Căpitanul-nejucător Horia Tecău le-a convocat pentru acest joc pe Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Irina Bara, Monica Niculescu şi timişoreanca Anca Todoni, ele fiind însoțite de antrenorii Alina Tecșor-Cercel și Daniel Dobre, transmite Federația Română de Tenis.
Irina Bara va face joncțiunea cu lotul în Slovenia, venind direct de la Bogota, unde a ajuns în semifinale în proba de dublu. Echipa care va câștiga acest meci se va califica la turneul final al competiției, care este programat pentru luna noiembrie a acestui an.
„Este o întâlnire foarte, foarte importantă pentru noi, un meci de calificare pentru turneul final. Indiferent de adversar, indiferent de condiții, noi îl tratăm foarte serios. Știu că atunci când ne facem noi treaba și fetele sunt bine din toate punctele de vedere, să fie bucuroase, să fie mulțumite, să fie într-o formă fizică bună, pot produce un tenis bun și atunci am încredere că pot câștiga și exact asta ne dorim”, a declarat Horia Tecău.
„Văd o întâlnire destul de dificilă. Am înțeles de la coechipierele mele că jucătoarele slovene sunt experimentate și cred că vom avea cel mai greu meci contra lui Zidansek. Întâlnirea cu Slovenia poate fi câștigată”, a spus şi timişoreanca Anca Todoni, citată de Federația Română de Tenis.