„Gala Campionilor FRAS”, organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv în Aula Magna a Universității Politehnica București, şi-a desemnat laureaţii sezonului competițional 2023.
În prezența a o mie de invitați, dintre care peste 600 de sportivi, FRAS a încheiat anul cu un eveniment prin care a răsplătit efortul celor mai buni dintre piloții și copiloții care activează în automobilismul sportiv românesc.
Evenimentul s-a bucurat de prezența a numeroase personalități din lumea sportului și nu numai.
Printre cei care au urcat pe podiumurile naționale și au fost aplaudați la scenă deschisă în cadrul „Galei Campionilor FRAS” se află și sportivii de la cluburile vestice CS Krepelka Motorsport și ACS Pro Timiș.
Zece clasări pe prima poziție, trei locuri secunde și o poziționare pe cea de-a treia treaptă a podiumului este bilanțul piloților de la CS Krepelka Motorsport în sezonul competițional 2023.
În concret, Mihai Alexandrescu a încheiat de cinci ori în vârful ierarhiei, la CN Dacia revival – General, CN Dacia Revival – grupa 5, CN Clasa Națională Dacia – General, CN Clasa Națională Dacia – grupa C, CN Romanian Retro Racing – DR – General, CN Romanian Retro Racing – DR – grupa 5.
Totodată, colegul său Adrian Popa a fost primul la CN Dacia Revival – grupa 1 și la CN Clasa Națională Dacia – grupa 1,5, s-a clasat pe locul al doilea la CN Dacia Revival – General și la CN Clasa Națională Dacia – General și a fost al treilea la CN Masini Isorice – grupa I2.
De asemenea, Alexandru Krepelka a cucerit încă două noi titluri la CN Viteză în Coastă, la grupa 7 și la clasa 7B, iar juniorul Eric Stoian a fost al doilea la CN ROTAC – clasa Poket Rocket S6.
Bilanțul piloților de la ACS Pro Timiș – majoritatea juniori și debutanți – este de patru locuri secunde, trei poziționări pe locul al treilea și două clasări pe poziția a patra.
Cristian Antoche a fost al doilea în patru rânduri, la CN Super Slalom – clasa A3, CN Clasa Națională Dacia – General, CN Clasa Națională Dacia – grupa 1,5 și CN Romanian Retro Racing – DR – grupa 1, încheind pe trei la CN Romanian Retro Racing – DR – General. Vlad Tătăreanu și Alexandru Cristea au urcat pe treapta a treia a podiumului la CN Anduranță – juniori, cei doi formând împreună un echipaj.
În plus, pe poziția a patra s-au clasat Dragoș Cristea, la CN Super Slalom – junior 1, și Ionuț Varia, la CN Îndemânare Auto – Clasa D2 – debutant.
„Ceremonia festivă organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv reprezintă pentru orice pilot cu rezultate notabile un moment special în care simte că munca din ultimul sezon îi este apreciată. Se fac multe sacrificii în această disciplină sportivă, atât financiare, cât și în ceea ce privește timpul alocat pentru pregătirea mașinii de concurs, precum și deplasarea la competițiile propriu-zise, unii dintre noi făcând acest lucru aproape în fiecare sfârșit de săptămână. O asemenea gală este percepută și ca un moment de prețuire pentru cei care sunt dispuși să facă aceste sacrificii în lupta cu secundele pentru clasări fruntașe. În ceea ce ne privește, suntem mulțumiți cu rezultatele din 2023 și pentru anul următor pregătim deja noi surprize, pe care le vom anunța în curând. Mulţumim Consiliului Judeţean Timiş şi partenerilor privaţi Dan Lazăr (Ducodan), Mirko Peroni (Rossini), Florin Diaconescu (OPR Asfalt), Lucian Perescu (Constructim), Cristian Corlan (Corlan Trans), Adriana Dobriceanu (Murali Store), Cornel Creţu (Lic 29), Girod – Semnalizare Rutieră, Marcel Petrea (Unicornul Car), Cristian Fedor (Cooglio-XGC), Diana Szijarto (Imi Moni Oil), Remus Suiugan (Imperium), Horaţiu Haţegan (Ecorec-Tim), Călin Otescu (OTE Group), Leonard Hantig (LC Electric Plus), Mihai Ciama (Expert Petroleum Stations), Foraj Vest, Alexandru şi Mariana Pantiş (Oţel Service), Strong Build Solutions, Ştefan Dancs (Haytis Grup), Cristian Rus (RED Credit IFN), Kiki & Iri – materiale de construcţii, Pro Manucom – materiale de construcţii, Timburg – produse cosmetice, Proexib Instal, Foraj Vest (Andreea şi Damir Coici), D Auto Xpert, Tecno Ceramiche Design, Elmas Pagad (Dumitru Petrina) şi Proflex Vest”, a declarat Alexandru Krepelka.